Coma || opening act -Till Lungs Collapse & Pinholes

Cand

05/03/2016
8:00 pm

Unde

Club Fabrica
Strada 11 iunie nr 50
Bucuresti

Mijloace de transport: 7, 47, 232

COMA

Trupa a fost infiintatain 1999 de sase tineri din Bucuresti. Prima aparitie pe scena a fost in anul 2000, la Timisoara, in cadrul StudentFest.

Imediat a urmat lansarea videoclipului pentru piesa „Nu vreau fetito casa” pe care ei o descriu ca fiind „o parodie la adresa utilizatorilior de playback si cultivatorilor de prost gust”.

Primul album „Somn” apare in 2001, lansat alaturi de A&A Records. In acelasi an, vedem urmatoarele doua videocipuri Coma – „Bruzli vs. Vandam” („videoclip ce nu va avea alt rol decat sa puncteze faptul ca nu am murit”) si „Stai” („un videoclip ce incheie perioada pieselor usor digerabile sau de TV semnate Coma si ne va infatisa asa cum suntem”).

Dupa o pauza de 5 ani este lansat al doilea material discografic semnat Coma – „Nerostitele”. Poate fi catalogat drept un album al colaborarilor pentru cain piesele inregistrate ii intalnim pe Adrian Despot (Vita de Vie), Brugner si pe Bill Gould (basistul Faith No More).

Anul 2008 a marcat lansarea albumului unplugged „Coma Light” pe care baietii l-au pus la dispozitia fanilor gratuit online si prin revista Sunete. Albumul contine 11 piese de pe albumele precedente, reorchestrate pentru a oferi fanilor o experienta noua.

In noiembrie 2011 a aparut single-ul “Un Semn”, cu o lansare de videoclip in Fire Club. Piesa s-a bucurat de succes, fiind clasata timp de 2 saptamani pe primul loc in topul Radio Guerrilla.

La inceputul anului 2014, a fost lansat single-ul “CHIP”, in clubul Colectiv din Bucuresti, alaturi de alte doua trupe: The Boy Who Cried Wolf si Shes Dead. Videoclipul piesei Chip castiga in 2014 Premiul BEST VIDEO al revistei Sunete. In videoclip apar peste 250 de fani si prieteni Coma, printre care sunt si Junkyard(ROA), Radu Almasan(Bosquito), Adrian Despot(Vita de Vie) si membrii ai trupelor H8, Bosquito, Grey Matters.

Coma a cantat, de-a lungul timpului, in deschiderea concertelor unor trupe/artisti precum Linkin Park, Deftones, Incubus, Sepultura, Ozzy Osbourne, Therapy?, Biohazard, Soulfly, Ignite, Hed PE, Harmful feat Billy Gould (Faith No More) sau Born from Pain & Skunk Anansie.

De la infiintare panain prezent, trupa a sustinut zeci de concerte in Ronania si a fost prezenta la multe festivaluri importante precum Bestfest, Penisula, Coke Live, Stuffstock, Rosia Montana, Studentfest Timisoara, festivalul de Snowboard de la Balea Lac, Mountain Bike la Poiana Brasov, motociclism – MotoRock la Ploiesti, Iubim 2 Roti Fest, Burger Fest, Street Delivery Route 68 Fest, Zilele Prieteniei Bergenbier 2014, Shine Fest, Artmania .

www.facebook.com/comaband
www.youtube.com/user/comaofficial

Till Lungs Collapse

Till Lungs Collapse s-a format în 2012, din pasiunea pentru muzică și dorința de a explora un stil mai puternic ancorat în melodic-hardcore. Numele trupei conturează un numitor comun al energiilor pieselor și a direcției artistice.

După mai multe schimbări de componență, la finalul lui 2015 s-a ajuns la o formulă concretă, în care se regăsesc membri ex-Deadeye Dick, ex-Rock’n’Ghena, Breathelast, Nevergoinghome și Sinscape.

Primul material de studio, EP-ul Desuetude (2015), conține șase piese înregistrate la Studio 148 alături de Marius Costache (http://www.studio184.ro/) , iar artwork-ul este semnat Alexandru Das (https://www.facebook.com/AlexandruDas/).

Till Lungs Collapse au susținut o serie de concerte în Fabrica, B52, Question Mark și The Shelter, alături de trupe precum Expectations (BG), Polar (UK), Ready Set Fall (IT), Forgotten Tears (IT), Breathelast, The Boy Who Cried Wolf, H8, Niște Băieți, Domination.

Formația promovează în prezent materialul Desuetude, împreuna cu o serie de piese noi, de pe viitorul album, a cărui inregistrare începe în primăvara acestui an.

Till Lungs Collapse inseamna:
Alexandru Pavelescu (Pava) – voce
Valentin Bîrsan – chitară, voce
Radu Matric (Pasăre) – tobe
Alex Bucur – bas

Albumul este disponibil în format digital, pe Youtube și Bandcamp:
https://www.youtube.com/playlist?list=PLqqQE3po41aexGyHAWadz5MWtvsWUDz7c
http://tilllungscollapse.bandcamp.com/album/desuetude

Pinholes

[ Vladimir – Voce/chitara | Vlad – Voce/Chitara | Gheo – chitara | Sergiu – bas | Paul – Tobe ]

Pinholes este un proiect muzical din Iași, ce a luat ființă în urmă cu 4 ani. Istoria s-a derulat repede de atunci și până acum, iar Pinholes au depășit repede granițele locale, susținând multiple concerte prin toate punctele țării. Pe parcus au fost lansate și două albume full-lenght, Zmei (2013) si Era Pietrelor Neșlefuite (2015). Lansarea celui din urmă a fost însoțit și de un turneu de 14 date (Best Alternative Newcomers Tour) în principalele orașe ale țării. Albumul Era Pietrelor Neșlefuite a incheiat o etapă experimentală pentru Pinholes, funcționând în același timp și ca un punct de reper și de stabilitate al istoriei formației. În prezent, Pinholes lucrează la un nou album, iar pentru a alimenta așteptarea noului material, formația publică periodic online înregistrări live din arhiva personală, denumite ca și seria HAOTIC. Spre mijlocul anului va fi publicat cel de-al doilea material din această serie, intitulat Haotic II – Despre starea de zbatere.

„Ne definim ca și Alternativ pentru că nu avem de ales. Colțurile în care se învârte industria muzicală comercială nu lasă foarte mult loc imaginației, iar posibilitatea de a înțelege sau a vinde un proiect muzical, se bazează foarte mult pe definiție. Susținerea primită din partea ascultătorilor și fanilor în ultimii doi ani, ne incurajează să credem că în muzica românească se vrea ceva nou. Perioada de dezvoltare muzicală underground în care trăim, arată că la noi în țară există mai mult potențial decât s-a presupus vreodată. Ne căutăm cu toții identitatea pierdută într-o formă de artă ce mulți o văd pe moarte. Și totuși iată-ne aici. Putem lăsa ceva ȋn urmă celor ce vor să descopere.” Pinholes despre Pinholes. „Ultimii, dar in niciun caz cei din urma, pe lista mea, sunt baietii de la Pinholes. I-am descoperit de curand, la Cluj, cand ne-au deschis un concert. Talente senzationale. Fara exagerare. Live sunt impecabili, iti ridica parul in cap. A, si, mare plus (din punctul meu de vedere): canta in romana. Ii vad tare sus.” Dan Amariei, OCS / „Tinere Sperante” – Cooperativa Urbana. „… îi găsim pe membrii trupei Pinholes. Așa cum ne-au obișnuit, s-au dedicat și transpus total în muzica lor, acest lucru fiind resimțit prin interschimbul de energie realizat între public și artiști. Nu e de mirare că de la concert la concert ei strâng tot mai mulți admiratori, spectatorii le cânta versurile, iar unii oameni din public aveau tricouri inscripționate cu numele acestora. … muzica lor mă atinge la fel ca prima dată, am aceleași emoții ca și atunci, ba chiar sedimentate și dezvoltate. În definitiv, unul dintre cele mai importante aspecte ale muzicii este universalitatea, iar atâta timp cât reușești să empatizezi cu o piesă, să privești dincolo de versurile sale și să te regăsești în ea în plan afectiv, cred că atunci scopul creației artistice a fost atins.” Teen Press / Recenzie 15 ani Fenomental Vita de Vie @ Arenele Romane. „O trupa care promite mult, chair daca deocamdata se afla intr-o nisa, Pinholes au sansa de a deveni un icon al muzicii alternative rock romanesti; asta daca ascultatorii de rock din Romania sunt pregatiti sa mai guste si altceva. ” – Maximumrock.ro


Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /home/darkside/public_html/entertainment/wp-content/plugins/advanced-custom-fields-pro/includes/api/api-template.php on line 499