“Momente de Ograda” 2016 este cea de a treia ediție a unei conferințe anuale despre responsabilitatea față de locurile în care ai crescut, despre familie, comunitate și despre prieteni.
Te invităm într-o ogradă mare și frumoasă în care te întalnești cu muzică bună, mâncăruri gătite molcom la ceaune, pe plite și în cuptoarele meșteșugite din cărămizile arse de pe vremuri; cu horinci aduse de departe (de la Maramu’) și învechite în butoaie meșteşugite de urmașii Dogarului de la Argeș; cu vin limpede și licoros ce doarme și el liniștit, tras în butoaie de stejar în crama casei, pe care il bei până dimineață și nu te doare capul, cu copii care se joacă pe deal în timp ce muzica se împrietenește cu satul.
Anul acesta va fi și mai bine, pentru ca așa sunt întâlnirile între prieteni: de fiecare dată mai bune și mai împlinite.
Mai binele acesta a fost făcut la edițiile anterioare de muzica celor de la VIȚA DE VIE, ROA, PINHOLES, RELATIVE, THE KRYPTONITE SPARKS și DJ JIJI.
Coloana sonoră a acestei ediții este asigurată de COMA, Pinholes, Toy Machines, DJ HEFE, DJ ANDI și DJ SEBASTIAN.
Surpriza este că trupele nu doar vă vor în-cânta, ci se și vor întrece în gătit la ceaune pentru invitați sub supravegherea artistelor culinare, gazdele Maria și Nadia, cărora li se vor alătura și alți artiști culinari, prieteni.
Anul acesta avem și o proiecție de film documentar.
Vă așteptăm la noi în ogradă, la o conferință despre tradiții, locuri, familii, responsabilitate și prieteni!
#MomenteDeOgrada #FriendsFamilyForever #SupportYourLocalValues